joi, 22 noiembrie 2012

Animalele din viata mea

Experienta mea cu animalele tinute in casa a inceput undeva pe la 10 ani, cand am plecat cu tata la piata si m-am indragostit de... nu o sa ghiciti prea usor... un BOBOC DE RATA!!! Nu imi mai aduc aminte ce nume i-am pus, sau cat de mult l-am batut pe tata la cap, de a fost el de acord sa mi-l cumpere, dar stiu ca eram fascinata de ratoiul meu. La fel si sora mea, care pe vremea aia avea vreo 2 ani si jumatate. Faceam baie cu el, mancam cu el, se plimba prin casa dupa noi... dar... a crescut. Nu va imaginati ca viata cu un ratoi in casa era prea usoara. Mama se saturase de strans gainati de pe mocheta iar cand il apuca macaitul iti venea sa iti iei campii. Si uite asa cu sute de explicatii, cum ca noi chinuim ratoiul tinand-ul sechestrat intr-un apartament de 2 camere, ca e mai bine pentru el sa stea undeva afara etc, au reusit ai mei sa ne convinaga sa il ducem la nasii mei la Mogosoaia. Nu mai stiu exact ce s-a intamplat cu el, si sincer nici nu vrea sa aflu:)) (eu inca mai sper ca nu era in cioba aia delicioasa pe care o servisem la masa). Ideea e ca  dupa un timp cand am venit in vizita, ratoiul nu mai era. Sa vezi atunci cate urlete si cata jale.
 Cam asta a fost prima experienta, dar cum inceputul e dificil, lucrurile apoi au continuat mult mai dinamic.

La scurt timp au urmat 2 broscute testoase, care din pacate nu au supravietuit prea mult. Imi aduc aminte ca aveam un vas cu o insulita in mijloc in care le tineam. Intr-un week-end de vara am fost plecati din Bucuresti si cand ne-am intors acasa una din broscute era lipita de plasticul insulitei si murise. Cat am mai plans si dupa ea. Am ingropat-o in fata blocului sub un cais, intr-un borcan de gem si i-am pus si cruce. La scurt timp a murit si cealalta broscuta, cel mai probabil de singuratate. :(

Apoi am trecut la animalute mai serioase: 2 hamsteri. Unu era alb cu negru si celalat maro. Pe unul din ei il invatasem sa se invarta in jurul degetului (sa se dea peste cap) si le faceam tot felul de trasee prin care sa se plimbe, spre marea disperare a alor mei, care se temeau sa nu pierdem animalutele si sa se apuce de ros prin casa. Dar cum hamsterii nu traiesc prea mult dupa vreun an au disparut si ei. 

Urmatorul animal a fost un porcusor de Guineea pe nume Lucky, era maro cu alb si foarte lenes. Se facuse ditamai porcusorul:)). Tot in aceeasi perioada, eu fiind clasa a 8-a, deci pe la vreo 14 ani, am primit de la "primul meu prieten" de Sf. Valentin un pisic negru, pe care tata nu l-a putut niciodata accepta cu adevarat. Va dati seama cat de bine se intelegea si cu Lucky, noroc ca ajunsesera sa se ignore reciproc. 
Eeee... pisicul asta e cam dus cu capul, inca traieste si are o varsta onorabila de 12 anisori. In tineretea lui era forte razbunator, iar eu cam afurisita si aveam o placere sadica  de a il enerva  pana ma alerga prin casa si ma zgaria:)). Apoi de suparare se ducea si facea pipi in patul meu... ma scotea din minti treaba asta. Plus ca mereu aveam mainile pline de rani si urme(astea inca le am). Inca un defect mare a lui a mai fost mania cu marcatul teritoriului pe la toate colturile. Si mirosea ingrozitor:(.
Lucky s-a imbolnavit la un moment dat, imi amintesc ca facuse o infectie severa si din pacate a murit. Dar a ramas pisicul, nici nu mai stiu ce nume a avut la inceput, acum i se zice "Tampitel" si i se potriveste perfect:)).


Negrutu'
In clasa a 10-a ne-am mutat la casa, noi si pisicul normal, pe care atunci  l-am si castrat. Cadou de casa noua am primit un pui de ciobanesc carpatin, care dupa parerea mea e o corcitura de ciobanesc cu labrador negru:)). Numele lui e Negrutu', si e un mic monstrulet de caine. Ieseam cu el in Tineretului si ne dadeam de-a dura pe derdelus prin zapada si ne tragea cu sania. Stiu ca eram ditamai caprita dar mi se parea foarte amuzant la vremea respectiva:)). Negrutu' bine mersi la ai mei in curte si are grija ca nimeni sa nu treaca pe acolo fara sa fie remarcat.
 Sase anii de zile cat am mai stat eu cu ai mei, am adoptat o groaza de pisici din vecini sau de la rude. Iar Tampitel si-a recapatat libertatea si e mare smecher prin cartier.

In anul 3 de facultate eu m-am mutat de la ai mei in vechiul apartament. Si pentru ca pisica unchilui meu, o persana neagra pe numele de Minnie o zbughise pe afara cu un amant din cartier si tocmai daduse naste a 2 puiuti, am decis sa adopt eu pe unul din ei si l-am botezat Rambo. Si bonus am primit-o si pe Minnie cadou, asta ca sa nu ma simt singura. Doar ca de data asta intre mine si Rambo a fost dragoste adevarata. L-am iubit cu tot sufletelul meu, aveam momentele noastre de tandrete, ma simtea cand sunt trista, statea langa mine cand plangeam... si imi e asa de dor de el. A murit anul trecut pe 31 decembrie, pur si simplu asa dintr-o data la doar 4 anisori. Inca il mai vad prin casa si il mai visez :(. Pentru mine Rambo a fost si va ramane ceva cu totul si cu totul special si nu cred vreodata sa ma mai apropii asa de mult de vre-un animalut. Era exact asa cum imi doream, afectos, iubaret, timid. Placam in week-end si ii duceam la mama sa aibe grija de ei si era trist si suparat, si oricat de tarziu ma intorceam din excursie primul lucru pe care il faceam era sa trec sa imi recuperez pisoii.Mi se rupea sufletul sa stau departe de ei.
Dar asa a fost sa fie... si nu il voi uta niciodata!


Paturi suprapuse: Minnie Jos si Rambo sus


Rambo cand eram in sesiune


Minnie cand era micuta


Rambo proaspat absolvent:P
Minnie la TV

Martor la tristul eveniment al lui Rambo, a fost Thomas, un pisic persan alb al unui prieten, pe care l-am gazduit ca musafir vreo 6 luni de zile. El i-a tinut de urat lu' Minnie o perioada dupa moarte pisicului meu.


Thomas la o bere



In continuare Minnie este bine, frumoasa si sanatoasa, iar de sase luni are o noua companie Max, un pisic portocaliu dungat.  
Si aici este o poveste interesanta, pe mama lui Max era sa o omor iarna trecuta. Se bagase la caldura in motorul masinii mele si cand am pornit am prins-o intr-o curea de pe acolo. Si uite asa o vizita la ai mei s-a transformat in haos. Pisica ramasese prinsa si mieuna de ti se rupea sufletul. Jumatate de cartier s-a adunat in jurul masinii ca sa o dezmembram si sa scoatem mata de acolo. Am chemat si veterinarul de la clinica din colt.  Nimeni nu ii dadea prea mari sanse de supravietuire la cat de contorsionata era. Dar pisica a scapat bine mersi doar cu epilare a piciorului din spate. In schimb masina nu a fost chiar atat de norocoasa si a avut nevoie sa fie transportata la service:)). Si asa ai mei s-au mai procopsit cu o pisica, care in luna mai a dat nastere a 4 pui, din care unul e Max.
Decizia de a il adopta pe Max am luat-o pentru ca Minnie era trista si se plictisea foarte tare, eu nu ma consideram inca pregatita afectiv sa ma apropii de el. Acum casa mea s-a transformat intr-un teren de lupta, in care se escaladeaza perdele se darama scaune si se organizeaza vanatoare. Max este un pisic agitat si neasamparat iar Minnie nu usi doreste decat cateva momente de liniste =)). 

Minnie si Max


Max


Despre ei o sa mai revin cu povesti amuzante ca de acum fac parte din viata mea de  zi cu zi.

luni, 19 noiembrie 2012

Magia ciocolatei


          

 Nu sunt o mare amatoare de dulciuri si sunt foarte mofturoasa cand vine vorba de ele, dar cand aducem in discutie CIOCOLATA, mai ales de cea amaruie, se schimba situatia. Week-end-ul asta am participat la un seminar la Heidi, o surpriza pragatita pentru Irina (prietena mea cea mai buna) de surioara ei mai mare, cu ocazia zilei ei de nastere.
           Si uite asa, sarbatorita legata la ochi si cu noi, 5 fete, entuziasmate si zambarete am ajuns la Fabrica de ciocolata de la Heidi intr-o incapare denumita "Chocoword". De cand am intrat aici am pierdut notiunea timpului. Mirosul imbietor al boabelor de cacao, rafturi intregi cu sute de tipuri de ciocolate in toate combinatiile, bomboane, praline... te faceau sa te detasezi complet de viata 
cotidiana.





        
          Am primit halate albe si bonete pentru a ne acoperi parul si am fost invitate sa incepem aventura in lumea ciocolatei. Seminarul a continut atat o parte informativa cat si una practica.








       
       Am aflat in ce tari creste arborele de cacao, am vazut cum arata fructele lui, am gustat si am mirosit mai multe sortimente de boabe de cacao si am descoperit modul in care acestea ajung sa fie transformate in ciocolata.

           Am mancat  apoi din toate tipurile de ciocolata ce erau topite in niste castroane de aluminiu. Am varsat ciocolata pe masa si ne-am jucat cu ea, pana a ajuns la temperatura blatului de masa. Da ne-am jucat cu ea, pentru ca, fata de dexteritatea, cu care lucrau "seminaristele" noi doar ne prosteam si ne gandeam cum am putea sa ne inmuiem in ciocolata mai multe degetele:)).





           Fiecare din noi a avut ocazia sa isi creeze propria  tableta de ciocolata si sa o personalizeze dupa bunul plac cu ingredientele de pe masa, care ne-au fascinat inca de la intrare. Erau asa de multe si asa de colorate incat iti venea sa gusti cate putin din fiecare, lucru la care eu nu prea m-am putut abtine.




          







Cam asa aratau in prima faza ciocolatele noastre. Apoi a urmat alegerea ingredientelor pe care vroiam sa le punem pe tableta. Tin sa marurisesc ca a fost extrem de complicata decizia, dar dupa lupte grele cu propiile noaste dorinte am reusit sa ne finalizam cu succes treaba.



           Am asezat frumos ciocolatele in frigider si am trecut la umplutul pralinelor. Si dupa atata munca meritam si noi o recompensa, in timp ce tabletele noastre de ciocolata se raceau in frigider noi am savurat o cafea gustoasa, din partea casei, si am stat la taifas despre cele intamplate. Toata lumea era binedispusa si avea un zambet larg pe fata.





          Am primit diplome pentru participare si am facut poze cu "ciocolatierii" prezenti si bineinteles cu creatiile noastre.
 Cam asa aratu la final ciocolatele:



           Sincer eu nu stiam ca in Romania exista asemenea seminarii la care poti participa, este o experienta inedita si un mod minunat de a iti petrece timpul cu prietenii. 
Am fost vesela toata ziua si cred ca m-am laudat la toata lumea cu ciocolata mea:)). 

Chiar merita incercat!
Multumim Ioanei pentru asta!



Si in loc de concluzie:
Femeile intr-o incapere plina cu ciocolata sunt ca si copii intr-un magazin de jucarii.





duminică, 18 noiembrie 2012

Prima postare...

           Habar nu am ce mi-a venit cu blog-ul, nu am scris niciodata si nici nu cred ca imi voi descoperi vreun talent ascuns in acest domeniu. Pur si simplu intr-o dimineata mi-a fulgerat prin minte ca ar trebui sa incerc si pe asta, ca multe alte lucrurile pe care le-am facut in viata mea. Si uite asa a luat nastere "despre-lucruri-simple-din-viata-unei-scorpiute". Termenul de scorpiuta se trage de la zodia in care sunt nascuta, si in a carei descriere ma regasesc destul de bine.

           Poate pentru inceput ar trebui sa ma prezint:
  • Sunt Andreea (nascuta in '87, faceti voi calculele), o fata poate putin mai “altfel” dupa cum ma caracterizeaza cunoscutii. Sunt vesela si sociabila, vorbesc mult si despre orice, sunt  deschisa spre tot ce este noi si imi plac provacarile. Sunt ambitioasa, incapatanata si uneori poate prea orgolioasa. Traiesc cu pasiune orice clipa, pun mult suflet in tot ceea ce fac si ma consum de obicei pentru toate tampeniile. 
  • Sunt cam neatenta si imprastiata, motiv pentru care ma impiedic des si fac multe “boroboate”, iar faptul ca, pana acum, am scapat doar cu o mana rupta si de cateva ori piciorul scrantit ma face sa ma consider foarte norocoasa.
  • Imi place sa fiu inconjurata de oamenii dragi mie, sa stau la povesti cu ei si sa ne jucam. Sunt foarte competitiva si cam ofticoasa cand vine vorba de jocurile de societate la care pierd. Consider ca de la fiecare persoana pe care am intalnit-o pana acum am avut ceva de invatat si ca nimic in viata mea nu s-a intamplat degeaba.
  • Sunt putine lucruri de care ma tem si ma consider o fata curajoasa. Lucrez bine in conditii de stres si culmea este ca imi si place, mi se pare ca ma pot concentra mai bine si ma simt mai motivata.
  • Imi place muntele mai mult ca marea, asta pentru ca mereu apare ceva imprevizibil si pentru ca il vad ca pe o provocare. Iubesc natura si imi petrec cat de mult timp in aer liber.
  • Am terminat Facultatea de management apoi masterul in acelasi domeniu la A.S.E. Intre timp am facut si Facultatea de Drept la Universitatea Nicolae Titulescu. Pe plan profesional trebuie sa marturisesc ca inca nu sunt decisa ce mi-ar placea cu adevarat sa fac.
Acestea fiind spuse, sper sa nu va plictisesc prea tare cu tampeniile mele si va astept cu mare drag pe blog.